Africa – cele mai dinamice industrii (I)

There  is  obviously  a  so-called  “African  Paradox”,  which  many  authors  attempted  to  explain, featured by huge gaps between potential – resources, proposed objectives AND final results – achieved  benefits.  Africa  is  much  more  than  raw  materials  and  commodities,  and  some industries  are  developing  in  a  fast  and  resilient  rhythm  on  the  continent,  demonstrating  an impressive potential for the coming decades. Some of these industries still offer untapped, almost intact opportunities. But this will not last long – the barriers for newcomers are lifted relatively quickly and the African paradox disappears (slowly but surely) from these industries due to their high profitability.

 

 

Deseori, modul în care sunt elaborate analizele economice referitoare la piețele africane reflectă tendințele capitalului sau, mai exact, ale industriei care constituie sursa sau obiectul de studiu al acestora. Cum Africa este asociată în mod tradițional cu materiile prime din industriile extractive și non-extractive, tonul multor analize ale piețelor africane este tributar evoluției acestora:  boom economic  și  optimism  când  prețurile  ori  cererea  cresc;  stagnare,  pericol  de  recesiune  și dezamăgire imediat ce trendurile se inversează.  Chiar și în domeniul materiilor prime însă, o situație grea pentru unii este un beneficiu pentru alții – 17 țări africane vor înregistra creșteri economice în acest an datorită prețurilor scăzute ale energiei.

În plus, este evidentă existența unui așa-numit „Paradox african”, pe care au încercat să-l explice mai mulți autori, caracterizat prin decalaje uriașe între potențial – resurse, obiective propuse și rezultatele obținute – performanța efectivă. Africa înseamnă mult mai mult decât materii prime, iar câteva industrii se dezvoltă într-un ritm susținut și rezilient pe continent, demonstrând un potențial impresionant pentru următoarele decenii. Unele dintre acestea oferă încă oportunități nevalorificate, intacte. Dar aceasta nu va dura mult timp – barierele pentru noii veniți se ridică relativ repede, iar Paradoxul african dispare (încet, dar sigur) în aceste industrii, tocmai datorită profitabilității lor.

 

1. Energia

În prezent, Africa este un continent al întunericului, la propriu. Conform rapoartelor Africa Progress Panel, elaborate de un grup de personalități prezidat de fostul Secretar General al ONU Kofi Annan, toată Africa subsahariană are o capacitate instalată de generare a energiei electrice de doar 90 GW (prin comparație, aceasta este mai mică decât cea a Spaniei), din care jumătate este localizată în Africa de Sud.

Excluzând Africa de Sud, consumul anual de energie pe cap de locuitor este de 162 kwh, în condițiile în care media globală anuală este de 7000 kwh/cap de locuitor. Peste 620 de milioane de oameni de pe continentul african, în special în zonele rurale, sunt complet lipsiți de acces la electricitate, în timp ce întreruperile de curent sunt o practică obișnuită în orașe. Mai mult, cei mai

săraci locuitori ai Africii care au totuși acces la energie plătesc cele mai mari tarife din lume pentru aceasta. În termeni echivalenți de cost, cele mai sărace comunități africane plătesc de 60 până la 80 de ori mai mult pe kwh decât locuitori ai statelor foarte dezvoltate, precum SUA sau Marea Britanie.

Perspectivele de investiții pe piața energiei în Africa sunt multiple și sunt bazate pe factori și provocări de viitor, precum: transferarea sumelor uriașe utilizate în prezent pentru subsidii ale prețurilor energiei în investiții și acces nediscriminatoriu la energie; reducerea decalajului major de finanțare a investițiilor din domeniul energiei existent în prezent; scăderea considerabilă a prețurilor tehnologiilor folosite în domeniul energiilor regenerabile; existența unor imense resurse energetice pe continent.

Deși investițiile nu sunt lipsite de riscuri, toți acești factori reprezintă stimulente serioase pentru care guvernele și companiile (de pe continent și din afara lui) investesc din ce în ce mai mult în energie în Africa.

Potrivit rapoartelor REN21, 2015 a fost un an important și pentru energia regenerabilă, cu cele mai mari capacități energetice adăugate la nivel global. În plus, investițiile totale în regenerabile din țările în curs de dezvoltare (excluzând marile proiecte hidro) le-au depășit pentru prima dată pe cele din țările dezvoltate.

Pentru Africa, majoritatea investițiilor în energie regenerabilă în 2015 s-au făcut în Africa de Sud (4,5 miliarde USD, în creștere de la 1 miliard USD în 2014) și Maroc (2 miliarde USD). Pentru zona Africii subsahariene, acolo unde deficitul de capacități energetice este cel mai mare, investițiile au fost mai modeste și au vizat Kenia (357 milioane USD), Uganda (134 milioane USD) și Etiopia (100 milioane USD). Trendul este însă unul crescător și în Africa subsahariană, cu noi proiecte finanțate deja în 2016 – un proiect fotovoltaic de 300 MW în Djibouti și o uzină geotermală de 140 MW în Kenia. În multe țări africane, procentul țintă de regenerabile în mixul energetic național este printre cele mai ridicate din lume.

Toți actorii internaționali majori finanțează în prezent proiecte energetice pe continentul african, în special prin parteneriate care includ și companii private. O mare parte din astfel de programe și structuri internaționale pentru finanțare au fost create recent – 2014 și 2015.

Cele mai importante parteneriate și proiecte sunt derulate de către SUA (prin USAID), ONU, Banca Africană    pentru    Dezvoltare, Uniunea    Europeană,    Banca Mondială,     Marea     Britanie, Germania,   dar   și   de   către grupuri formate special în acest    scop    de    companii internaționale din domeniul energiei și țări africane, reprezentate de liderii lor.

Oportunitățile în Africa sunt numeroase pentru companiile private din domeniul industriei energetice (atât cele din ramura hidrocarburilor, cât mai ales cele din zona regenerabilelor), dar și

pentru companiile din domenii conexe acestei industrii, în cazul în care produsele și serviciile pe care le oferă sunt competitive și chiar inovative, iar expertiza și competențele lor tehnice cât mai avansate.

 

2. Agricultură și Agribusiness

Africa deține peste 50% din suprafața arabilă încă neutilizată (ce nu include păduri, arii protejate sau dens populate) la nivel mondial și folosește în prezent doar 2% din resursele sale regenerabile de apă pentru producția agricolă, în condițiile în care media globală este de 5%.

Continentul african are cea mai scăzută productivitate agricolă – 1,2 t/ha media la cereale, față de peste 3 t/ha în Asia și America Latină și aproximativ 5,5 t/ha în UE, contribuind doar cu 10% la producția agricolă globală. În ciuda uriașului său potențial, Africa importă hrană și produse agricole de bază în valoare de 35-50 miliarde USD (în funcție de sursele de informare), importurile depășind exporturile cu 30%.

În Africa, se consideră că agricultura – producția efectivă cu caracter comercial din ferme  – nu poate exista și nu își va îndeplini rolul important ce îi revine în dezvoltarea economică a continentului, izolată și decuplată de industria agricolă / agribusiness – companii (de la cele mici la multinaționale) de pe lanțul de valoare agricol (din aval și amonte de fermele de producție).

Principalii  factori  care  intervin  în  Paradoxul  african  din  agribusiness  sunt:  politici  lipsite  de coerență, suprareglementări (inclusiv subsidii excesive), mari deficiențe în sistemul de proprietate al   terenurilor,   inclusiv   în   respectarea   drepturilor   comunităților   asupra   proprietății,   lipsa infrastructurii și costuri logistice foarte mari, dificultăți în accesarea de tehnologii, expertiză de specialitate, abilități specifice și finanțe.

Potrivit unor rapoarte ale Băncii Mondiale și ONU, sectorul agricol în Africa, ce realizeză în prezent o cifră de afaceri de aproximativ 313 miliarde USD și asigură o piață de muncă pentru 70% din cei mai săraci oameni de pe continent, are o capacitate reală de creștere până la aproximativ 1000 de miliarde USD până în 2030.

Sectorul agricol (agricultura și agribusiness) constituie în prezent 45% din economia țărilor Africii subsahariene (fără a lua în calcul Africa de Sud), cu cele două componente relativ egal repartizate în cadrul PIB al fiecărei țări.

Principalii factori care fac din sectorul agricol african una din cele mai dinamice oportunități economice ale viitorului sunt următorii:

  • Africa are cea mai mare rată de creștere demografică, cea mai mare rată de urbanizare  și una din clasele mijlocii cu cea mai susținută creștere la nivel global. Acestea se vor traduce (chiar și conform celor mai conservatoare estimări) în creșteri de până la 4 ori ale cerințelor curente de alimente pe piețele urbane ale Africii în următorii 20 de ani.
  • Suprafața arabilă încă neutilizată disponibilă în Africa este de aproape 450 milioane ha, dublu față  de  suprafața  arabilă  cultivată  în  prezent  pe  continent.  Mai  mult,  această  suprafață neutilizată  este  destul  de  concentrată,  ⅔  din  ea fiind  deținute  de  opt  țări  africane:  Sudan, Sudanul de Sud, Republica Democratică Congo, Mozambic, Madagascar, Zambia, Angola și Tanzania.
  • Industria alimentară în Africa este una dintre cele care atrag cele mai mari investiții străine directe, inclusiv pe piețele de capital ale continentului. În 2014 și 2015, Rhodes Food Group și Edita Food Industries, cele două companii din acest sector care s-au listat pe bursele locale, au fost în Top 5 privind capitalul atras și de departe primele (peste 41%, respectiv 95%) ca performanță ulterioară în evoluția acțiunilor.
  • Africa are avantaje semnificative în domeniul agricol și agribusiness. Mare parte a Africii este localizată în proximitatea piețelor din Europa, un avantaj utilizat deja de horticultori ce folosesc pe scară largă servicii logistice de transport aerian pentru a exporta în Europa. Companiile din UE care vor să investească în sectorul agricol din Africa se pot bucura de acordurile comerciale  pe  care  multe  țări  africane  le  au  cu  UE,  putând  combina  forța  cunoașterii,  a tehnologiei și expertizei lor atât cu diversitatea și bogăția resurselor africane, cât și cu avantajele pieței unice europene.