Descriere finanțatori internaționali

NATO

Ca organizație de securitate colectivă, NATO procură bunuri și servicii de la contractori înregistrați în țări membre ale Alianței, dar și din țări non-NATO (partenere ori care participă cu efective la operațiuni conduse de NATO). Procesul de achiziții NATO este gestionat de o agenție specializată, este reglementat prin politici interne ale organizatiei și disponibil într-un sistem transparent de licitații publice. Proiectele pot fi implementate în țări NATO, țări partenere, teatre de operații externe (operațiuni militare NATO) sau zone în care se desfășoară exerciții. Înregistrarea potențialilor contractori din țări membre NATO presupune o procedură ce include validări ale agenției NATO, dar și ale autorităților cu competențe în domeniu, din cadrul țărilor de reședință ale contractorilor. 

 

ONU (UNITED NATIONS)

Achizițiile de bunuri și servicii constituie baza desfășurării activității de către Agențiile și alte entități componente ale organizației, în domenii precum acțiune umanitară, intervenție la dezastre, managementul crizelor, inclusiv operațiuni de menținere a păcii, proiecte de dezvoltare pe diverse domenii, peste tot în lume. Bugetele de achiziții ale entităților ONU sunt descentralizate, dar politicile sunt în general unitare. Orice companie din lume poate deveni contractor ONU, în urma unui proces de înregistrare, calificare și adaptare internă la cerințele organizației.

Organizația Națiunilor Unite cheltuie (date 2020) peste 22 miliarde de dolari anual (+12% față de 2019) pe bunuri și servicii dedicate proiectelor sale globale de menținere a păcii, cu scop umanitar și pentru dezvoltare. Agențiile ONU pot oferi oportunități interesante de afaceri companiilor internaționale ale căror produse și servicii fac obiectul cerințelor acestora.